Ioan Holender își anunță „demisia” din conducerea artistică a Festivalului Enescu: „2015 este ultima ediție pe care o coordonez”

Ioan Holender își anunță demisia din conducerea artistică a Festivalului Enescu: 2015 este ultima ediție pe care o coordonez
Publicat: 27/02/2015, 12:10

Ioan Holender nu a dorit să ofere mai multe detalii despre decizia luată.

La rândul său, Mihai Constantinescu, directorul Artexim, organizatorul Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că nu au existat conflicte care să ducă la această decizie și că Ioan Holender a anunțat încă din 2013 că ediția de anul acesta va fi ultima în care el va fi director artistic.

Întrebat dacă organizatorii Festivalului Enescu s-au gândit la cineva anume care să ocupe această funcție în anii următori, Mihai Constantinescu a precizat că deocamdată nu a fost luată nicio decizie, însă există mai multe idei.

„Probabil că sunt niște idei. Acum trebuie văzut cine anume, pentru că festivalul deja are o anumită prestanță și trebuie găsit cineva totuși care să facă cinste festivalului și festivalul să-i facă cinste. Adică nu cineva care încearcă să-și facă o carieră pe seama festivalului. Deci, aici sunt sigur că se vor da niște soluții bune”, a declarat Mihai Constantinescu, pentru MEDIAFAX.

Mihai Constantinescu a precizat că această decizie a fost luată întotdeauna de către Guvern, cu aprobarea Președinției României, fiind un proces „mai complicat”.

În septembrie 2013, Ioan Holender anunța că, în urma unei discuții cu premierul Victor Ponta, acesta i-a solicitat să continue ca director al festivalului, promițând că va asigura finanțarea acestuia și în 2015.
Ioan Holender a spus, la acel moment, că Victor Ponta s-a angajat să asigure finanțarea festivalului și în 2015, la un nivel mai redus, dar care să permită organizarea unui program la fel de valoros ca și cel din 2013. De asemenea, Ioan Holender s-a declarat extrem de fericit pentru că i s-a cerut să-și continue directoratul festivalului și că prestigiosul eveniment cultural va continua.

Născut în 1935, la Timișoara, Ioan Holender a studiat ingineria mecanică la universitatea din acest oraș. După ce a emigrat cu familia în Austria, a intenționat să-și continue studiile în acest domeniu, dar a devenit interesat de muzică. După studiile în domeniul muzical, el a lucrat ca bariton și interpret de concerte la Klagenfurt Stadttheater. În 1966 a început să lucreze la agenția de teatru Starka, pe care ulterior a preluat-o și a dezvoltat-o. În 1988, a fost numit secretar general al Operei din Viena, numire care a stârnit controverse din cauza conflictelor de interese presupuse de această funcție și asocierea sa cu agenția de teatru. În cele din urmă, Holender s-a disociat de Starka. În aprilie 1992, Holender a devenit directorul Operei din Viena. El a administrat și Vienna Volksoper timp de patru ani simultan. Holender a avut cel mai lung mandat de director al Operei din Viena, de 19 ani.

În volumul său autobiografic, intitulat, semnificativ, „De la Timișoara la Viena”, apărut la editura Cuvântul, Ioan Holender povestește cum și-a petrecut copilăria și tinerețea în orașul bănățean, de care și astăzi se simte foarte atașat. El relatează cum s-a îndrăgostit de operă, cum și-a început studiile de inginer, cum a fost nevoit, din motive politice, să părăsească România. Autorul evocă stabilirea sa în Austria, munca sa aici ca antrenor de tenis, apoi ca tenor, impresar și, în cele din urmă, ca director al uneia dintre cele mai apreciate scene de operă din lume. Timp de patru ani, Holender a condus nu doar Opera de Stat (Staatsoper), ci și Volksoper din Viena.

Potrivit presei internaționale, după retragerea de la Opera din Viena, Holender și-a continuat cariera artistică la nivel mondial, fiind consilier al Metropolitan Opera din New York și al Operei din Tokio.

Festivalul „George Enescu” a fost înființat în 1958 ca semn al recunoașterii geniului enescian, pentru a omagia astfel viața și creația marelui compozitor român. Primele ediții ale acestui festival și concurs au reunit nume sonore ale vieții muzicale internaționale ale acelei vremi, printre care s-au numărat Yehudi Menuhin, David Oistrach, Sviatoslav Richter și Herbert von Karajan.

Aproximativ 2.500 de artiști străini și 500 de artiști români vor participa la ediția din 2015 a Festivalului „George Enescu”, cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România și cel mai puternic promotor al creației și valorilor singurului compozitor român intrat în patrimoniul mondial George Enescu.
Ediția din 2015 va avea loc între 30 august și 20 septembrie, la Sala Palatului și Ateneul Român din București, și va găzdui, timp de 22 de zile, 58 de concerte în săli, precum și multe alte evenimente în aer liber, în „Piața Festivalului”, care se va desfășura între 3 și 20 septembrie, dar și în cadrul „Bucureștiului Creativ”.

Cea de-a XXII-a ediție a festivalului aduce în premieră la București, după 15 ani de discuții, Orchestra Filarmonicii din Berlin, care va urca pe scena Sălii Palatului pe 3 septembrie, sub bagheta lui Sir Simon Rattle. Orchestra Filarmonicii din Berlin a fost inclusă de revista britanică Gramophone în topul 10 al celor mai bune ansambluri de profil din Europa (2006) și votată a doua cea mai bună orchestră din lume (2008), după Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam – care, de asemenea, va concerta la Festivalul Enescu 2015, pe 19 și pe 20 septembrie. O orchestră americană de prestigiu vine și ea în premieră în Festival – San Francisco Symphony – și va interpreta și o lucrare de George Enescu.

Celebrii violoniști Anne Sophie Mutter, Janine Jansen și David Garrett, dirijorul israelian Zubin Mehta, precum și dirijorul de origine română Ion Marin și pianista Maria João Pires se numără, de asemenea, printre invitații acestei ediții. Vor fi, de asemenea, prezenți în festival câștigători ai concursului „George Enescu”: Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Ștefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa și pianista Elisabeta Leonskaja.

Publicul va putea asculta 20 de lucrări de George Enescu în interpretările moderne ale unora dintre cele mai importante orchestre din lume. În acest fel, festivalul continuă linia de a face cunoscut repertoriul enescian pe plan internațional.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cuvântul „legionar” a fost cel mai căutat pe dexonline, în noaptea alegerilor, la diferență notabilă...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Ce ar fi fost un sunet misterios auzit în apele Antarcticii în anii ’60?